Prima întâlnire transnațională de proiect – TPM Leiden, Țările de Jos

2025-1-LT01-KA220-SCH-000356558 —  EduBLOOM: Growing Inclusive Practices Through Digital Innovation (Edu-BLOOM) 

        Prima întâlnire transnațională a proiectului a avut loc în Leiden, Țările de Jos, și a fost, din toate punctele de vedere, o experiență memorabilă. După o perioadă de colaborare online, a fost o reală bucurie să ne întâlnim în sfârșit față în față cu partenerii noștri și să descoperim că discuțiile curg la fel de bine și offline.

           Pentru echipa din România, această întâlnire a însemnat și prima vizită în Țările de Jos – cu tot ce presupune asta: piste de biciclete, un pic de acomodare cu regulile locale (și cu ritmul lor), vreme închisă ploioasă, vânt. Din fericire, nimic din toate acestea nu a afectat buna dispoziție pentru că întâlnirea a fost extrem de productivă: am clarificat obiectivele proiectului, am stabilit sarcini și termene, am pus întrebări, am analizat variante și am căutat împreună cele mai bune soluții. A fost foarte plăcut să fim nu doar parteneri de proiect, ci și parteneri reali de dialog, deschiși, implicați și orientați spre colaborare.

           TPM-ul de la Leiden a reprezentat nu doar un pas important în organizarea și implementarea proiectului, ci și o oportunitate de a întări parteneriatul dintre organizații. Experiența a fost încheiată într-un cadru relaxat, printr-o cină comună la un restaurant african, un moment informal care a contribuit la consolidarea relațiilor și la schimbul autentic de idei.

        Așadar, TPM-ul de la Leiden ne-a lăsat nu doar cu un plan clar de lucru, ci și cu satisfacția că facem parte dintr-o echipă în care comunicarea, respectul și buna dispoziție merg mână în mână. Un început promițător pentru ceea ce urmează!

Prima întâlnire transnațională de proiect – TPM Leiden, Țările de Jos
Derulează în sus

This will close in 20 seconds