„Este un copil violent.”
Este o afirmație pe care o auzim frecvent în școli și care, de cele mai multe ori, nu este spusă cu rea intenție. Încercăm să descriem un comportament pe care îl observăm repetat și căutăm cuvinte care să surprindă gravitatea situației. Totuși, între un copil care manifestă comportamente agresive și un copil violent există o diferență importantă. Nu este doar o nuanță de limbaj, ci o diferență care influențează felul în care înțelegem comportamentul și, implicit, modul în care alegem să intervenim.
Dezvoltarea modulului Managing Aggressive Behaviours in Schools, în cadrul proiectului EduBloom, a fost pentru mine un bun prilej de a reflecta asupra acestei diferențe. Am recitit literatura de specialitate, am analizat cercetările din domeniu și am discutat numeroase situații întâlnite în școală. Cu cât am aprofundat mai mult subiectul, cu atât mi-a devenit mai clar că primul pas în gestionarea comportamentelor agresive nu este alegerea unei tehnici de intervenție, ci modul în care definim ceea ce vedem.
În practica educațională, comportamentul agresiv este adesea primul lucru care ne atrage atenția. Este firesc. Profesorul trebuie să reacționeze rapid, să protejeze ceilalți elevi și să readucă activitatea clasei într-un cadru de siguranță. Există momente în care nu avem timp pentru analize elaborate, iar intervenția imediată este absolut necesară.
Însă, după ce situația este stabilizată, merită să ne acordăm câteva minute pentru o întrebare care schimbă complet perspectiva: ce încerca acest comportament să rezolve pentru copil?
Două comportamente aparent identice pot avea mecanisme complet diferite. În spatele unei lovituri se poate afla frustrarea unui elev care nu știe încă să o exprime în cuvinte, reacția impulsivă a unui copil copleșit senzorial, interpretarea greșită a unei interacțiuni sociale sau încercarea de a evita o sarcină percepută ca imposibilă. Uneori este vorba despre lipsa unor abilități de autoreglare, alteori despre dificultăți de comunicare sau despre experiențe anterioare care au învățat copilul că aceasta este singura strategie eficientă.
Din exterior, vedem același comportament. Din interior, însă, motivele pot fi profund diferite.
Acesta este și motivul pentru care aceeași intervenție nu produce întotdeauna aceleași rezultate. Dacă privim toate comportamentele agresive ca fiind expresia aceleiași probleme, vom aplica, inevitabil, aceleași soluții. Iar atunci când acestea nu funcționează, concluzia este adesea că „elevul nu vrea să se schimbe”. În realitate, este posibil ca intervenția să nu fi răspuns funcției pe care acel comportament o îndeplinea.
Această perspectivă nu înseamnă că minimalizăm agresivitatea și nici că renunțăm la reguli sau consecințe. Dimpotrivă. Școala are responsabilitatea de a oferi un mediu sigur pentru toți elevii, iar comportamentele care pun în pericol siguranța celorlalți trebuie oprite ferm și consecvent.
Dar intervenția educațională nu se poate încheia în momentul în care comportamentul s-a oprit.
Dacă un copil a lovit pentru că nu știa cum să își exprime frustrarea, obiectivul nostru nu este doar să reducem frecvența loviturilor, ci să îl învățăm cum poate comunica altfel. Dacă a reacționat agresiv pentru că era copleșit, va avea nevoie să învețe să recunoască primele semne ale tensiunii și să solicite o pauză înainte ca situația să escaladeze. Dacă nu înțelege regulile unei interacțiuni sociale, va avea nevoie de sprijin pentru a exersa comportamente alternative, nu doar de explicații despre ceea ce nu are voie să facă.
Altfel spus, nu este suficient să eliminăm un comportament; trebuie să construim unul care să îl înlocuiască.
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante idei cu care am rămas după dezvoltarea acestui modul. În educație, diferența dintre a descrie un copil și a descrie un comportament este mai mult decât o alegere de vocabular. Este o alegere care ne influențează așteptările, deciziile și relația pe care o construim cu elevul.
Pentru că un comportament agresiv poate fi schimbat.
O etichetă, în schimb, riscă să îl urmeze pe copil mult timp după ce comportamentul a dispărut.