Ziua Europei– o zi despre valori, adaptare și implicare
În data de 9 mai, școala noastră a marcat Ziua Europei printr-o serie de activități educaționale adaptate copiilor cu cerințe educaționale speciale. Departe de a fi o simplă celebrare festivă, această zi a fost prilejul de a vorbi despre solidaritate, diversitate, respect și colaborare – valori europene transpuse, cu răbdare și creativitate, în activități accesibile și relevante pentru elevii noștri. Ceea ce merită evidențiat în mod deosebit este implicarea autentică a cadrelor didactice. Fiecare profesor a reușit să construiască o experiență educațională cu sens, pornind de la realitatea clasei sale, de la potențialul fiecărui copil și de la înțelegerea profundă a ceea ce înseamnă adaptare didactică. Le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalism, pentru ideile valoroase puse în practică și pentru efortul de a transforma o temă complexă într-un subiect pe înțelesul tuturor. Sunt recunoscătoare pentru felul în care au ales să se implice – nu doar ca obligație profesională, ci cu pasiune și convingere. Activitățile desfășurate de Ziua Europei demonstrează, o dată în plus, că educația specială are resurse extraordinare atunci când este susținută de oameni care cred cu adevărat în potențialul fiecărui copil. La mulți ani, Europa! Îți celebrăm valorile prin educație, implicare, participare și speranță.
Webinarul „Valorile Uniunii Europene în clasa specială – lecții care prind viață”: un succes peste așteptări
În cadrul proiectului Valorile Uniunii Europene în clasa specială – lecții care prind viață, pe data de 07.05.2025 a avut loc webinarul dedicat cadrelor didactice, un eveniment care a depășit cu mult așteptările noastre atât ca participare, cât și ca implicare. Ne-am bucurat să avem alături profesori din învățământul special, dar și din învățământul de masă, interesați să afle cum pot aduce valorile Uniunii Europene mai aproape de toți copiii, indiferent de particularitățile lor de dezvoltare. Ideea de a marca ziua de 9 Mai – Ziua Europei prin activități dedicate atât cadrelor didactice, cât și elevilor, a luat naștere în mod firesc din experiențele valoroase acumulate în cadrul proiectelor Erasmus+ desfășurate în școala noastră. Participarea la aceste proiecte europene ne-a oferit o perspectivă amplă asupra modului în care valorile Uniunii Europene pot fi integrate în educația incluzivă, consolidând convingerea că fiecare copil, indiferent de nivelul de dezvoltare, are dreptul să înțeleagă și să simtă că face parte din marea familie europeană. Astfel, activitățile propuse în jurul acestei zile nu sunt doar comemorative, ci devin un exercițiu real de educație civică, interculturală și empatică. Webinarul a fost structurat în două părți. În prima parte, gazdele webinarului au oferit o prezentare teoretică accesibilă despre ce înseamnă Uniunea Europeană și care sunt valorile sale fundamentale – demnitatea umană, libertatea, egalitatea, statul de drept, respectul pentru drepturile omului. Discuția a inclus și modalități concrete prin care aceste concepte abstracte pot fi traduse pe înțelesul copiilor cu cerințe educaționale speciale. S-a vorbit, de asemenea, despre caracteristicile unei clase speciale, oferind context pentru a înțelege mai bine nevoile copiilor cu dizabilități intelectuale și modul în care învățarea trebuie adaptată. În partea a doua, s-a prezentat planul detaliat al unei activități proiectate după principiile UDL (Universal Design for Learning), precum și materialele educaționale create – fișe de lucru, resurse vizuale și materiale digitale adaptate. Participanții au fost invitați să le implementeze pe data de 9 Mai, ca un prim pas în integrarea valorilor europene în lecțiile lor. Interesul crescut pentru acest webinar ne confirmă faptul că există o reală nevoie și dorință de resurse adaptate, de colaborare între învățământul de masă și cel special și, mai ales, de idei care să transforme conceptele abstracte în lecții vii, cu sens, pentru toți copiii. Mulțumim tuturor participanților și vă invităm să rămâneți alături de noi!
