costi_iancu Author :

Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria a obținut titlul „Școală Europeană” – ediția 2026

     Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria se numără printre unitățile de învățământ declarate câștigătoare ale Concursului Național „Școală Europeană” – ediția 2026.         Potrivit listei oficiale aprobate prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4.350 din 7 iulie 2026, instituția noastră s-a clasat pe locul 31 la nivel național, obținând un punctaj de 165 de puncte. În total, 85 de unități de învățământ preuniversitar au primit această distincție în cadrul ediției din acest an.      Obținerea titlului „Școală Europeană” reprezintă o recunoaștere importantă a preocupării constante a instituției noastre pentru promovarea valorilor europene, dezvoltarea educației incluzive, implementarea proiectelor și parteneriatelor internaționale, precum și pentru crearea unor oportunități educaționale moderne și relevante pentru elevii noștri. Concursul evidențiază unitățile de învățământ care integrează dimensiunea europeană în dezvoltarea lor instituțională și valorifică rezultatele proiectelor europene în activitatea școlară.         Această performanță este rezultatul muncii, implicării și colaborării întregii comunități școlare. Adresăm felicitări și mulțumiri cadrelor didactice, elevilor, părinților, partenerilor educaționali și tuturor celor care au contribuit la realizarea activităților și proiectelor ce au stat la baza acestei reușite.      Titlul obținut ne onorează și, în același timp, ne motivează să continuăm construirea unei școli incluzive, deschise, inovatoare și conectate la valorile și practicile educaționale europene.         Felicitări întregii comunități a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alexandria!                                                                                                    Suntem Școală Europeană 2026!   LISTĂ 85 de școli au câștigat titlul „Școală Europeană” în 2026. Ministerul Educației a publicat clasamentul complet

Conferința de diseminare – Acreditare Erasmus+

          Astăzi, 20 mai 2026, sub umbrela Erasmus, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria, a organizat Conferința de diseminare a Acreditării în Domeniul Educație Școlară., 2023-2027. Activitatea a fost găzduită de Centrul Multifuncțional pentru tineri Alexandria, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria. Au participat invitați din partea instituțiilor de învățământ din județ, reprezentanți ISJ Teleorman și echipa de coordonare și implementare a Acreditării, cadre didactice implicate în mobilității, elevi și părinți.  Un mare MULȚUMESC tuturor ! Please select an image first to render the grid properly

Săptămâna EUROPEANA A TINERETULUI

Săptămâna Europeană a Tineretului 2026  , este în plină desfășurare iar tu ești invitat să faci parte din acest eveniment special! Hai să sărbătorim Europa prin implicare și participare! Data: 29 aprilie 2026 Ora: 12:30 Locația: Sala de sport a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alexandria Te invităm să faci parte dintr-un eveniment plin de energie, idei și spirit european!Vino alături de noi să celebrăm valorile europene, prietenia și implicarea activă a tinerilor în comunitate. Activități interactive Atmosferă prietenoasă Oportunități de implicare Nu rata ocazia de a te conecta, de a învăța și de a contribui! Europa suntem noi – implică-te!

„Dăm Click pe România”

Mulțumim! – Ateliere fără frontiere – „Dăm Click pe România” Propunerea noastră a fost selectată cu succes și ne bucurăm să colaborăm pentru implementarea ei. Ne numărăm printre cei aproximativ 200 de câștigători ai proiectului „Dăm Click pe România”, inițiat de Ateliere Fără Frontiere. Echipamentele pe care le-am primit (9 PC complet utilate și un laptop) au următoarele specificații minime: unitate centrală sau laptop (fără baterie), procesor Intel Core i3 generația a 4-a sau echivalent, 8 GB RAM, stocare de minimum 250 GB (HDD/SSD), monitor LCD de 19”, tastatură, mouse și cabluri incluse. Sistemul de operare este Windows 10, iar echipamentele beneficiază de 6 luni garanție hardware și acces la serviciul Edufixit.

Săptămâna EUROPEANA A TINERETULUI

📢 Anunț important! 🎉 Săptămâna Europeană a Tineretului se apropie, iar tu ești invitat să faci parte din acest eveniment special! 📅 Data: 30 aprilie 2026📍 Locația: Liceul Teoretic Zimnicea 🌍 Hai să sărbătorim împreună valorile europene și energia tineretului!🤝 Vom construi idei, vom împărtăși experiențe și vom crea un viitor mai bun, inspirați de spiritul european. ✨ Eveniment organizat în cadrul programului Erasmus+, cu sprijinul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Alexandria. 📌 Nu rata ocazia de a participa la activități interactive, de a cunoaște oameni noi și de a te implica activ în comunitate! Te așteptăm cu entuziasm! 💙💛

CNPMS ALEXANDRIA

     Prima acțiune din acest an s-a consumat la CNPMS ALEXANDRIA, care în cadrul Acreditării Erasmus, în perioada 20-24 aprilie 2026, au găzduit un grup de 10 elevi din Polonia și 10 elevi din Spania, însoțiți de cadre didactice.       Mulțumesc Mădălina Calota pentru posibilitatea de a promova serviciul EURODESK, și oportunitățile pentru tineri.

Eveniment de conștientizare „Vis Albastru”

          În perioada 31 martie – 2 aprilie 2026, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, școala noastră a organizat cea de-a doua ediție a evenimentului dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, continuând demersul de promovare a înțelegerii, acceptării și sprijinirii persoanelor cu tulburări din spectrul autist.        Sub titlul „Vis Albastru”, ediția din acest an a reconfirmat importanța informării și sensibilizării comunității – cadre didactice, elevi și părinți – cu privire la particularitățile și nevoile persoanelor cu TSA și dizabilități asociate, încurajând, totodată, respectul, empatia și incluziunea.        Păstrând motto-ul „Învață, înțelege, acceptă”, activitățile au oferit participanților oportunitatea de a descoperi, de a empatiza și de a contribui activ la construirea unei societăți mai deschise și mai incluzive. Copiii au înțeles că autismul nu înseamnă izolare, ci o altă modalitate de a percepe lumea – una la fel de valoroasă.        Evenimentul, desfășurat la Centrul Multifuncțional Alexandria, a reunit aproximativ 300 de elevi din toate școlile gimnaziale din oraș, alături de liceeni voluntari. Împreună cu elevii de la școala specială, aceștia au participat la ateliere creative, decorând cu fire textile ouǎ de polistiren pentru sărbătorile Pascale, dar și la discuții interactive despre autism, provocările asociate și modalitățile prin care putem oferi sprijin real și empatic.        Prin aceste activități, participanții au descoperit că persoanele cu autism au abilități speciale, moduri unice de comunicare și o profundă nevoie de înțelegere și acceptare. S-au creat, astfel, noi punți de empatie, colaborare și prietenie.       Ca și în anul precedent, pentru a marca simbolic acest moment, Primăria Municipiului Alexandria a iluminat în albastru clădiri reprezentative din oraș, transmițând un mesaj puternic de solidaritate și susținere pentru persoanele cu autism.           Succesul acestei ediții ne încurajează să continuăm această inițiativă și să transformăm „Vis Albastru” într-o tradiție durabilă, dedicată promovării incluziunii, respectului și diversității în comunitatea noastră. Marți, 31 martie 2026 Miercuri, 1 aprilie 2026 Joi, 2 aprilie 2026

ZIUA PORȚILOR DESCHISE – 19.03.2026

                                       ZIUA PORȚILOR DESCHISE Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria are deosebita plăcere de a vă invita să participați la evenimentul „Ziua Porților Deschise”, dedicat promovării educației incluzive și unei mai bune înțelegeri a activităților și resurselor noastre educaționale. Data: 19 martie 2026 Interval orar: 10:30 – 13:00 Locația: Centrul Școlar de Educație Incluzivă AlexandriaStr. Libertății nr. 1 Bis, Alexandria, jud. Teleorman Pe parcursul evenimentului, vizitatorii vor avea ocazia să: descopere mediul educațional și facilitățile instituției; participe la activități interactive alături de elevi și cadre didactice; afle mai multe despre programele și serviciile oferite. Vă așteptăm cu drag să fiți alături de noi într-o zi specială, dedicată educației și incluziunii! Pentru informații suplimentare: Telefon: 0347 401 909 Website: www.cseialexandria.ro

Mobilitate de învățare elevi – la „Center for Special Educational Support „Lozenets”” Sofia, Bulgaria

Mobilitate de învățare elevi – la „Center for Special Educational Support „Lozenets””  Sofia, Bulgaria Perioada de desfășurare: 4 zile (16, 17, 18, 19 februarie 2026) Participanți:  2 cadre didactice CSEI Alexandria: Cristea Maria– profesor psihopedagogie specială Popescu Adriana Daniela– profesor psihopedagogie specială 1 reprezentant DGASPC Vasile Mihaela – Șef centru  3 eleve, nivel gimnazial Tache Alexandra Florentina Stroie Mihaela Alisa Nistor Cristina Maria    Obiectivele atinse în urma realizării activității: O1: Experimentarea unui mediu/context cultural altul decât cel de acasă

Un mărțișor în dar – Parteneriat

             Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria a desfășurat în parteneriat cu Muzeul Județean Teleorman și Școala Gimnazială Mihai Eminescu Alexandria o activitate dedicată zilei de 1 Martie din cadrul proiectului educațional UN MĂRȚIȘOR ÎN DAR. Elevii au urmărit un material video prezentat de reprezentanții muzeului și apoi au creat mărțișoare.

Derulează în sus

This will close in 20 seconds