Iordanoaia Luminita Author :

Educație specială cu suflet și tehnologie – cercul pedagogic al cadrelor didactice din învățământul special și special integrat

Pe data de 16 aprilie 2025, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alexandria a avut loc cercul pedagogic al cadrelor didactice din învățământul special și special integrat. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru cald, deschis schimbului de idei, bune practici și perspective educaționale inovatoare. Am avut deosebita bucurie de a-i avea alături pe domnul Ilie Gabriel Sorin – inspector școlar general  și pe doamna Ion Marilena Gabriela – inspector pentru învățământ special. Prezența acestora a oferit evenimentului o notă de susținere și apreciere față de eforturile depuse de cadrele didactice din învățământul special. În cadrul cercului, CSEI Alexandria a prezentat o parte dintre proiectele și activitățile derulate în acest an școlar, accentul fiind pus pe modul în care echipa noastră integrează și valorifică instrumentele digitale în procesul educațional. Ne-am propus să arătăm că tehnologia poate deveni un sprijin real în demersul didactic adaptat nevoilor elevilor cu cerințe educaționale speciale. Am discutat despre utilizarea aplicațiilor educaționale, a platformelor digitale și a resurselor interactive care contribuie la dezvoltarea abilităților copiilor, dar și la creșterea motivației și a participării active la lecții. Proiectele derulate de întreaga echipă a CSEI Alexandria, dar și inițiativele creative ale profesorilor au fost doar câteva dintre punctele de interes împărtășite în cadrul întâlnirii. Evenimentul a fost, așa cum ne dorim mereu, un spațiu al inspirației reciproce, în care preocuparea pentru progresul educațional și binele fiecărui elev a fost în centrul atenției.

Eveniment de multiplicare și diseminare a proiectului internațional MESI4SEN

                                    Eveniment de multiplicare și diseminare a proiectului internațional MESI4SEN       Pe data de 3 aprilie 2025, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria a fost gazda unui eveniment dedicat multiplicării și diseminării rezultatelor proiectului european MESI4SEN – More Education and Social Inclusion for Special Educational Needs (2022-1-BE02-KA220-SCH-000088041).             La eveniment au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Alexandria, ai Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, precum și cadre didactice și directori din mai multe unități școlare ale județului. Grație organizării în format hibrid a evenimentului, la acestea au putut participa și persoane din întreaga țara, reprezentanți și unor instituții școlare partenere. Întâlnirea a reprezentat un prilej valoros de dialog și schimb de bune practici în sprijinul incluziunii educaționale.             În cadrul evenimentului, au fost prezentate:                     • structura parteneriatului european din care fac parte instituții din mai multe țări europene,                     • obiectivele generale și specifice ale proiectului,                    • precum și rezultatele concrete obținute până în prezent.           Participanții au avut ocazia să vadă platforma digitală a proiectului și să consulte materialele educaționale dezvoltate, centrate pe sprijinirea elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES).        Pornind de la analiza de nevoi realizată prin chestionare aplicate părinților și profesorilor, au fost dezvoltate resurse digitale structurate pe 8 domenii, aliniate cu cele 8 competențe-cheie europene. Pentru cadrele didactice, au fost create planuri de activitate detaliate, însoțite de sugestii privind adaptarea materialelor pentru elevii cu CES, astfel încât aceștia să le poată accesa ușor și să beneficieze de ele într-un mod real și eficient.           Totodată, pentru părinți au fost elaborate ghiduri scurte și accesibile, care oferă sprijin concret în folosirea acestor resurse, încurajând implicarea activă a familiei în procesul educațional.       Evenimentul a evidențiat rolul esențial al proiectelor Erasmus+ în promovarea inovării, cooperării internaționale și incluziunii în educație. Astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea de resurse valoroase, la schimbul de bune practici între profesioniști din domeniul educației și la crearea unor oportunități reale pentru integrarea elevilor cu cerințe educaționale speciale, într-un sistem educațional mai deschis, mai empatic și mai echitabil.

Vis albastru – eveniment de conștientizare a tulburării de spectru autist

În perioada 31 martie – 2 aprilie, cu sprijinul Primăriei Municipiului Alexandria, școala noastră a marcat Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului printr-un eveniment special dedicat înțelegerii, acceptării și sprijinirii persoanelor cu tulburări din spectrul autist. Evenimentul, intitulat „Vis Albastru”, a avut ca obiectiv informarea și sensibilizarea publicului – cadre didactice, elevi și părinți – cu privire la caracteristicile și nevoile persoanelor cu TSA și dizabilități asociate, încurajând totodată acceptarea, respectul și integrarea acestora în comunitate. Sub motto-ul „Învață, înțelege, acceptă”, participanții au fost invitați să descopere, să empatizeze și să contribuie activ la construirea unei lumi mai incluzive. Copiii au înțeles că autismul nu înseamnă izolare, ci doar o altă modalitate de a percepe realitatea – la fel de valoroasă. Activitățile desfășurate la Centrul Multifuncțional Alexandria au reunit aproximativ 300 de elevi din toate școlile gimnaziale din oraș, alături de liceeni voluntari. Împreună cu elevii de la școala specială, aceștia au creat brățări, semne de carte și brelocuri, participând în același timp la discuții interactive despre ce înseamnă autismul, ce provocări presupune și cum putem deveni mai buni sprijinitori ai celor care trăiesc cu această tulburare. Copiii au aflat că persoanele cu autism au abilități deosebite, moduri unice de a comunica și o profundă nevoie de a fi înțelese și acceptate. Prin activități simple, dar încărcate de semnificație, s-au construit punți de empatie și prietenie. Pentru a marca simbolic evenimentul, Primăria Municipiului Alexandria a luminat în albastru mai multe clădiri reprezentative din oraș, transmițând astfel un mesaj puternic de solidaritate și sprijin pentru persoanele cu autism. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție anuală, menită să promoveze în continuare incluziunea, înțelegerea și respectul față de diversitate.

Mobilitate short-term – 18.03 – 20.03

Încheiem astăzi o săptămână în care Centrul Școlar de Educație Incluzivă Alexandria a găzduit mobilitatea pe termen scurt a trei elevi de la Vilnius Verkiai School Multifunctional Center, Lituania.              Prima zi de activitate a fost marți, 18 martie 2025 și, pe parcursul celor trei zile, elevii lituanieni și însoțitorii acestora, au participat la activități alături de elevii și de profesorii noștri. Având în vedere vârsta și clasa elevilor oaspeții, activitatea s-a concentrat pe participarea la activitățile de instruire și pregătire practică. Îndrumați de colegele mele, alături de elevii noștri, oaspeții lituanieni au învățat să realizeze brelocuri utilizând diferite tehnici, au realizat brățării de mărgele, obiecte de decor din ață și materiale neconvenționale și, învățând să folosească mașinile de cusut, au realizat batiste si genți tote.              Prin amabilitatea Liceului Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria au avut ocazia de a  face o vizita și la ferma agricola a acestuia. Împreună, elevii C.S.E.I. Alexandria, elevii liceului tehnologic și elevii lituanieni au participat la o activitate în laboratorul de industrie alimentară unde a impresionat căldura cu care ne-au primit gazdele și gustul preparatelor realizate.         Obiectivul mobilității de creștere a autonomiei personale a fost avut în vedere și prin organizarea unei alte activități culinare, de data asta la C.S.E.I. Alexandria. În timpul activității s- a făcut schimb de rețete de preparate tradiționale românești și lituaniene.              Pentru a face mai atrăgătoare întreaga activitate și pentru a încuraja elevii români și cei lituanieni să colaboreze, să comunice unii cu ceilalți, o după-amiază a fost alocată activității fizice și sportive.               Rezultatele acestei săptămâni au fost pe măsura implicării, priceperii și creativității de care au dat dovadă toți cei care au organizat și au desfășurat activitățile. Vom continua colaborarea cu școala din Lituania și sperăm să le putem întoarce vizita anul școlar următor.              

TPM 4 – MESI4SEN – More Education and Social Inclusion for Special Educational Needs

In perioada 5 – 7 Martie, am avut plăcerea de a găzdui întâlnirea finală de management al proiectului ERASMUS+ MESI4SEN – More Education and Social Inclusion for Special Educational Needs, 2022-1-BE02-KA220-SCH-000088041. Pe lângă oaspeții și prietenii noștri din Belgia, Turcia, Slovenia și Grecia, am avut onoarea de a avea invitați de la Inspectoratul Școlar Județean Teleorman pe domnul Inspector şcolar general adj. Răzvan Delcea Vasile, pe doamna Inspector şcolar pentru proiecte educaţionale, învăţământ particular și alternative educaţionale Ligia Estera Stancu și pe doamna inspector şcolar pentru învăţământ special Marilena Gabriela Ion. Cu doar două luni înainte de încheierea proiectului, discuțiile purtate în cadrul întâlnirii de proiect s-au concentrat pe analiza rezultatelor obținute până la momentul acesta și pe stabilirea priorităților pentru perioada imediat următoare, cu fixarea termenelor limită și a responsabililor fiecărei acțiuni punctuale.  Ca de obicei, am reușit să ne impresionăm oaspeții prin ospitalitate și prin diversitatea activităților pe care le derulăm. Feedback-ul general primit de la partenerii noștri ca urmare a vizitării școlii și a observării activităților didactice a fost unul foarte bun. Oaspeții noștri au apreciat în mod deosebit modul în care arată școala, modul în care elevii beneficiază de personalizarea demersului, dar și atmosfera deschisă și prietenoasă din școala noastră.  Întâlnirea a fost una extrem de productivă care, pe lângă progresele aduse proiectului în implementare, a adus școlii noastre și noi oportunități de colaborare internațională. Astfel, credem că a fost o întâmplare fericită faptul că am putut fi împreună pe data de 05 Martie la depunerea a încă două proiecte care să continue atât rezultatele din MESI4SEN, cât și relațiile construite în cadrul acestui proiect.

MESI4SEN – ERASMUS+ 2022-1-BE02-KA220-SCH-000088041

LTTA 2 – Bruxelles, Belgia In perioada 20 – 24 Ianuarie 2025 a avut loc întâlnirea de learning, teaching and training în cadrul proiectului MESI4SEN, MESI4SEN – More Education and Social Inclusion for Special Educational Needs, număr de proiect ERASMUS+ 2022-1-BE02-KA220-SCH-000088041. Un grup de cinci cadre didactice au participat la Bruxelles, Belgia la activități de lucru având ca sarcină dezvoltarea materialelor ce vor fi încărcate pe platforma proiectului.  Au fost elaborate materiale pentru profesori, pentru elevi și pentru familiile acestora cu utilizarea de instrumente si resurse digitale.   Materialele elaborate pentru profesori își propun să-i inspire pe aceștia și să încurajeze utilizarea instrumentelor digitale astfel încât aceștia să-și diversifice metodelor didactice și să ofere elevilor demersuri didactice personalizate nevoilor lor.  Materialele propuse familiilor fac posibilă prelungirea demersului și oferă elevilor și familiilor oportunitatea de a revedea un anumit material, de a exersa suplimentar sau de a repeta anumite exerciții luând în considerare ritmurile diferite de învățare pe care le au elevii cu cerințe educaționale speciale. 

CERCUL PEDAGOGIC AL CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL TELEORMAN – 13.12.2024

În data de 13.12.2024, profesorii de la școala noastră au participat la cercul pedagogic al cadrelor didactice din învățământul special și special integrat.  Tema cercului pedagogic a fost Abordări și practici moderne la nivel național și internațional în învățământul special și special integrat. Activitățile cercului pedagogic au fost găzduite de Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul” Constanța. Activitatea cercului pedagogic a fost prilej pentru noi de a povesti colegilor de la CSEI Roșiori de Vede și de la CSEI Delfinul despre activtivățile și proiectele derulate la nivelul școlii. Au prezentate activitățile și rezultatele intermediare ale proiectele europene implementate de CSEI Alexandria: Pe lângă prezentarea proiectelor europene, au fost prezentate și modalitățile de utilizare a instrumentelor digitale în activitățile de sprijin și în activitățile remediale, dar și proiectele Un an școlar EXTRA – Calendar de Art-Terapie, ArtTerapia-metodă preluată Erasmus+, Ediția I, II și III  și Împreună prindem curaj! Activități Out door-metodă preluată Erasmus+, Ediția I și II. După amiaza zilei de cerc a fost dedicată vizitării Muzeului Național al Marinei Române și Târgului de Crăciun din Constanța. 

Mobilitate Job – shadowing – 20 – 22 noiembrie 2024

articol scris de Cătălina Corina PÎRVAN, beneficiar al mobilității Mobilitatea de Job shadowing în cadrul Proiectului de acreditare Erasmus+, cu numărul de referință 2021-1-RO01-KA120-SCH-000107828, anul II de acreditare cu număr de referință la nivel național 2024-1-RO01-KA121-SCH-000220600,  la care am participat a debutat cu activități de cunoaștere a organizării școlii gazdă, o școală specială – Karaman Ozel Egitim Uygulama Okulu II. Kademe, Turkiye . Am aflat informații despre specializările în care se pregătesc elevii și despre cum sunt amenajate spațiile de pregătire. Am vizitat școala și am purtat discuții cu profesorii. Ne-au fost prezentate informații despre proiectele extrașcolare derulate de unitate și am luat parte la câteva activități desfășurate în școală. Am avut ocazia să vedem cum au fost organizate spațiile școlii pentru susținerea activităților, amenajarea unor săli de clasă cu diferite funcții. Am fost impresionată de faptul că realizau singuri unele obiecte pe care le foloseau atât ei cât și comunitatea-papuci de unică folosință din plastic. În partea a doua a zilei am participat la o întâlnire cu inspectorul general, inspectorul adjunct și inspectorul de profil în cadrul Provincial Directorate of National Education și apoi am vizitat Guidance Research Center. A urmat un tur al orașului cu vizitarea câtorva puncte turistice cu o mare însemnătate culturală (Karaman Muze Mudurlugu, Hurem Dayi II house, Tartan mansion- Conacul familiei Tartan- cel mai bun exemplu al unei case turcești anatoliene, Mevlana Celaleddin – i Rumi ) care s-a încheiat cu o cină tradițională. A doua zi am fost găzduiți de o altă școală specială- Karaman Ozel Egitim Meslek Okulu– care ne-a implicat în câteva activități și ne-a prezentat cele 5 ateliere(hand made, arte, gastronomie, electrice, agricultură) care oferă elevilor posibilitatea de a se integra în comunitate prin produsele pe care le realizează(aplice electrice, brățări din mărgele, fulare, căciuli, genți, tablouri, diverse obiecte decorative din lână). Cu acest prilej am observat modul în care elevii cu CES sunt incluși în viața socială, precum și în activități de reciclare/ ocrotire a mediului. După prânz am vizitat o școală de arte frumoase unde am întâlnit copii talentați ce au obținut premii importante la pictură, gravură, sculptură, iar un grup de elevi au susținut un program artistic- instrumental și vocal. În cea de a treia zi a am participat la o excursie culturală la Ermenek, o zonă de munte cu peisaje minunate încărcată de istorie și cultură. Dintre obiectivele turistice vizitate: Ermenek Ulu Mosque, vechiul cartier de case transformat ulterior în bazar, Toros Helwa, Rustem Pașa House,Tol Madrasa, Tol Cafe, o plimbare cu vaporul, călărie și vizitatea Bazarului Zeyve. Această mobilitate ne-a oferit posibilitatea de a participa la activități culturale, de a conștientiza și aprecia diferențele culturale, de a ne dezvolta competențele personale de comunicare și relaționare și de a ne îmbunătăți abilitățile de comunicare în limba engleză.  A fost o experiență minunată alături de oameni calzi, dornici să împărtășească din experiența lor, din cultură și tradiție.

Derulează în sus

This will close in 20 seconds